Fonetica

Cuvintele japoneze se compun din silabe scurte (more, singular moră) formate din o consoană urmată de o vocală, ca în exemplele Hiroshima hi-ro-shi-ma, Nagasaki na-ga-sa-ki. La această regulă generală există cîteva excepţii: 1. Uneori consoana poate lipsi, lăsînd vocala să formeze singură mora. 2. Rolul de consoană poate fi jucat de semivocalele y şi w. 3. Consoana nazală n poate forma singură o moră, făra aportul unei vocale. 4. O altă moră aparte este stopul, care este o pauză de lungime egală cu o moră în care se pregăteşte pronunţia consoanei următoare. 5. Între consoana şi vocala unei more normale se poate intercala semivocala y. 6. Prin alungirea vocalei se poate obţine o moră dublă.
Fiecare moră pronunţată durează aproximativ acelaşi interval de timp, ceea ce a adus limbii japoneze epitetul de limbă metronomică.
[modifică] Sunetele limbii japoneze


Vocale: În limba japoneză există cinci vocale, foarte asemănătoare cu cele din limba română sau limba italiană. Acestea sînt (în ordine): a, i, u, e, o. Ele sînt practic identice cu echivalentele lor din limba română, mai puţin u, care este nerotunjit, undeva între î românesc şi ü german.
Consoanele sînt şi ele mai puţin numeroase decît cele din limba română. Inventarul lor se compune din: k, g, s, z, t, d, n, h, b, p, m, şi r. Trebuie făcute totuşi următoarele observaţii:

• s urmat de i se pronunţă aproximativ ca ş românesc. Similar, succesiunea z-i devine ji.
  

• t urmat de i se pronunţă aproximativ ca primul sunet din cuvîntul românesc cireşe. Similar, d-i devine ji cu o pronunţie indiscernabilă de cazul lui ji provenit din z-i.
  

• t urmat de u se pronunţă aproximativ ca ţ românesc din ţuică. Similar, d-u devine zu.
  

• h urmat de u se apropie în pronunţie de f, dar rămîne undeva la mijloc.
  

• În mora ni sunetul n este ceva mai moale, asemănător cu ñ din spaniolă.
  

• Sunetul r din japoneză este undeva între r şi l din română.
  

• Semivocalele y şi w pot începe o moră, dar nu orice combinaţie este posibilă. Există trei more cu y, anume ya, yu şi yo, şi două more cu w: wa şi wo (deşi ultima se pronunţă simplu o).
  

• Elementul nazal n reprezintă un caz aparte de consoană care singură poate juca rolul unei more. El nu poate apărea la începutul cuvîntului. Cînd este urmat de b, p sau m pronunţia lui se schimbă în mod natural în m.
  

• Stopul (dublarea consonantică) se manifestă prin alungirea timpului de aşteptare pînă la emisia consoanei următoare.
  

[modifică] Accentul


Accentul în limba japoneză se manifestă prin schimbarea înălţimii sunetului de la o moră la alta. Accentul are numai un rol secundar, existînd puţine situaţii în care schimbarea melodiei cuvîntului produce modificarea sensului. Dialectele japoneze prezintă diferenţe mari în ceea ce priveşte tipul, poziţia şi amplitudinea accentului.