IstoriePentru detalii, vezi:
Cronologia istoriei Japoniei.
Pentru detalii, vezi:
Cronologia împăraţilor Japoniei.
Pentru detalii, vezi:
Cronologia shogunilor.
Pentru detalii, vezi:
Cronologia regenţilor.
Conform legendelor şi documentelor japoneze, Ţara Soarelui Răsare are o istorie de aproximativ două milenii şi jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din paleolitic şi neolitic. Există un consens aproape unanim că poporul
ainu, de origine necunoscută (studii genetice recente sugerează legături cu populaţiile tungusice, altaice şi uralice din
Siberia[2]), a locuit din cele mai vechi timpuri în insulele arhipelagului nipon, iar japonezii sunt rezultatul amestecului dintre aceştia şi diferite populaţii malaeziene, provenite din insulele Pacificului, din Sud, cât şi a unor rase mongoloide venite de pe continentul asiatic, din
Coreea,
China sau
Mongolia.
În secolul al V-lea î.e.n. s-au constituit mici unităţi statale în insula
Kyushu şi în regiunea
Kinki (
Kyoto-
Osaka). Pe la mijlocul sec al VI-lea e.n. începe să se exercite influenţa chineză asupra Japoniei, atât în organizarea statului şi a societăţii, cât şi în domeniul artelor şi modului de viaţă. Specialiştii japonezi susţin că istoria culturală propriu-zisă a Japoniei a început odată cu preluarea valorilor spirituale din
China - filozofia budistă, diverse arte şi motive artistice -, pe care japonezii le-au adaptat, impregnându-le cu spiritul local şi dându-le strălucire de-a lungul secolelor.
Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca
Meiji (1867-1921), când are loc restaurarea puterii imperiale.
Edo primeşte numele de
Tokyo şi devine capitala statului. Are loc o puternică dezvoltare a economiei, o perioadă de modernizare, depăşind rapid structurile feudale. Devine un stat capitalist dezvoltat, care, pe plan extern, promovează o politică expansionistă, ce marchează trecerea la imperialism. Restaurarea Meiji nu a fost o revoluţie socială, ci a fost o revoluţie de sus
[3]Ca urmare, Japonia nu a devenit o democraţie ci era condusă de o elită politică. Împăratul nu mai era doar un simbol al statului ci lua parte activă la luarea hotărârilor cu ajutorul unui consiliu imperial, aşa-numitul
Genrōin. În
1902 Japonia semnează un tratat de alianţă cu
Marea Britanie, fapt care îi va fi de folos în iminentul
război ruso-japonez.
Câştigând războaiele cu
China (1894-1895, obţine insulele
Formosa şi Penghu) şi cu
Rusia ţaristă (1904-1905, obţine partea de sud a insulei
Sahalin) Japonia devine încet cu încet o mare putere care nu mai putea fi ignorată de puterile occidentale. După instituirea protectoratului asupra
Coreei (1905), Japonia o anexează în 1910.
În
Primul Război Mondial (1914-1918) Japonia participă alături de puterile Antantei. Economia continuă să se dezvolte în ritm accelerat, concomitent cu pregătirile pentru război. În 1931 Japonia ocupă Manciuria, iar în 1937 declanşează războiul pentru cucerirea Chinei. Însă aventura militaristă a Japoniei, care a suferit pentru prima dată în lume efectele dezastruoase ale exploziilor atomice la
Hiroshima şi
Nagasaki, a avut ca deznodământ capitularea necondiţionată la
2 septembrie 1945.
Energiile concentrate spre refacerea întregii ţări şi dezvoltarea susţinută a economiei au permis Japoniei să devină o putere economică de o importanţă recunoscută, cu o intensă viaţă culturală.
Calendar
